Skip to main content

Juriu lungmetraje Dracula Film 2023

AURÉLIA MENGIN

Președinte juriu (Franța)

Aurélia Mengin este cineastă, fondatoare și directoare a festivalului Même Pas PeurThe Reunion International Fantastic Film Festival. Din 2011, Aurélia este o prezență constantă ca realizatoare de scurt și mediumetraje în selecția unor festivaluri reputate precum cele de la Cannes, Girona, Toronto, Bogota sau Houston. Lungmetrajul său de debut, Fornacis, nominalizat în 2018 la Dracula Trophy în cadrul Dracula Film Festival, a câștigat ulterior numeroase premii importante în Europa și ambele Americi pentru regie, imagine, montaj, interpretare și cel mai bun film. Nou film al Auréliei Mengin, Scarlet Blue, va fi proiectat la Braşov în premieră est-europeană, în deschiderea Dracula Film Festival XI.

CHRIS ORGELT

Membru juriu (Belgia)

Chris Orgelt (Belgia) ocupa actualmente pozitia de Head of Programming al traditionalului si prestigiosului Brussels International Fantastic Film Festival (BIFFF), ajuns anul acesta la a 42-a editie! Cu un master în Științele Comunicării si o specializare in Antropologie, Chris Orgelt este un membru veteran al managementului unuia dintre cele mai apreciate festivalui de filme Fantasy, Thriller și Science-Fiction din întreaga lume, fiind cooptat in echipa de la Bruxelles încă din 1992. Cu toate ca a calatorit pe parcursul anilor pe tot globul Chris a descoperit  ca toate drumurile, in ceea ce-l priveste, duc la… BIFFF.

OTTAVIANO DELL’ACQUA

Membru juriu (Italia)

Cu peste 400 de filme în portofoliu ca actor si cascador, Ottaviano Dell’Acqua (n. 1954) este unul dintre cei mai respectaţi profesionişti din industria cinematografică, renumele său trecând din anii ’70-‘80 frontierele Italiei, de la debutul necreditat în Satyricon-ul lui Federico Fellini din 1969, până la coordonarea cascadelor în super-succese contemporane, fie acestea de cinema (John Wick, Underworld) sau televiziune (serialul 30 Coins, al lui Álex de la Iglesia). Pentru fanii Fantasy-Horror, numele lui Ottaviano Dell’Acqua rămâne însă asociat în primul rând cu producţii-cult precum Zombie (Lucio Fulci), Nightmare City (Umberto Lenzi), New Barbarians (Enzo G. Castellari) sau Red Sonja (Richard Fleischer).

Juriu scurtmetraje Dracula Film 2023

Ana Ștefania Andronic

Artist vizual

Ana Ștefania Andronic (BUZU) este artist vizual format ca grafician, fiind absolventă a Universității Naționale de Arte din București, secția Grafică, promoția 2004, unde l-a avut profesor îndrumător pe Mircia Dumitrescu. Membră  a Uniunii Artiștilor Plastici din România încă din 2014, Ana Ștefania Andronic este, totodată, fondatoarea Galeriei Fără Nume și directorul artistic al Galeriei Senso din București.

Practica sa artistică este complexă, incluzând animație, ilustrație, artă digitală, pictură, grafică și instalație grafică.

Sebastian M. Ceolca

Critic și curator de cinema horror

Critic de film din 2008, fost redactor la platforma culturală ART7 și fost programator al secțiunii lunare intitulată Sâmbăta Groazei, din cadrul programului Cinematecii Române. Scrie cronică de film și de festival pe unde se poate și pe unde este invitat. Iubește pisicile, ca majoritatea oamenilor, e ornitolog amator și preferă oricând un film horror bun din anii ’80 în detrimentul unei drame hollywoodiene multipremiate.

Andrei Cotruț

Ilustrator, animator și artist vizual

Ilustrator, animator și artist de benzi desenate, pe care le găsești dacă o să cauți după pseudonimul Krank. E unul din inițiatorii Great Snake, o revistă  de bandă desenată, care dorește „să invadeze spațiul European”. „Vrem să creăm un colectiv dedicat formării unui stil consistent, însoțit de o platformă de recrutări și workshopuri; scopul nostru este să creăm o umbrelă pentru bandă desenată alternativă care dorește să lase în urmă fanzina și să devină un roman grafic sau un single-issue de succes.

Juriu Dracula Digital 2023

Eugen Neagu

Președinte juriu

Actor de origine română, activează în industria cinematografică încă de apariția într-un mic rol în Ziua Z, al lui Sergiu Nicolaescu. Emigrat în Italia, joacă în filme de lung şi scurtmetraj, primul rol important fiind în Rabbia Furiosa-Er Canaro, al lui Sergio Stivaletti. Cu acesta realizează apoi inclusiv videoclipuri muzicale pentru Red & Vegas şi Claudio Simonetti. În 2023, la activitatea sa artistică se adaugă scurtmetrajele Sacra Victima (asistent regie) și Braccato, la care ia parte în calitate de regizor, scenarist și producător.

Ștefan Iancu

Tânărul actor, ce poate fi acum vazut in cinematografe în Libertate, filmul lui Tudor Giurgiu, a făcut parte din distribuţia unor filme precum Kyra Kyralina de Dan Piţa, Walking with the Enemy de Mark Schmidt, Amintiri din Epoca de Eur, proiect de Cristian Mungiu, sau Horror-ul Watcher. În 2018, a primit Premiul Gopo pentru „Tânără speranţă”,  pentru rolul din Un pas în urma serafimilor. Joacă actualmente în serialul TV Vlad.

Florian Zapra

Producător, actor şi regizor, Florian a produs scurtmetrajul Clowns, nominalizat la Underground Cinema Film Awards, apoi a fondat festivalul de scurtmetraje și muzică din Dublin (DISFMF). A jucat în producţii variate precum Asterix și Obelix în Slujba Majestății Sale, documentarul-dramă Reginele Egiptului Antic sau piesa de teatru Normal la Smock Alley Theatre din Dublin, iar ca regizor a debutat în 2022 cu lungmetrajul Fantasy-Horror Katharina.

Ciprian Nicula

Absolvent al UNATC în 2016, tânărul actor al TNB, pe a cărui scenă joacă în producţii regizate de personalităţi precum Radu Afrim sau Mihai Măniuţiu, şi-a făcut o primă apariţie în film încă din facultate, în Orizont, pentru ca, apoi, versatilitatea lui să se remarce în drama istorică Între Chin şi Amin (2019) şi comedia Nunţi, botezuri, înmormântări (2022), astfel încât primul rol într-o producţie internaţională, serialul franco-danez DNA, a venit în mod natural.

Yong Liu

Doctor în studii media, film și televiziune (Universitatea din Auckland), Yong Liu este cadru didactic la Film and Screen Productions, în cadrul programului de Design și Industrii  Creative de la Facultatea de Arte și Științe Sociale a Universităţii Brunei Darussalam. Dr. Yong Liu a lucrat în televiziune atât în China, cât și în SUA, timp de peste zece ani, iar mai târziu ca regizor independent în Bay Area, California, iar filmele sale au fost proiectate în festivaluri de film din întreaga lume.

X