Premiile Dracula Film Festival 2019

By 22/10/2019 Stiri

„THE CURSE OF VALBURGA” a câștigat Dracula Trophy, premiul pentru cel mai bun film de lungmetraj, în cadrul festivalului internațional de film fantastic, Dracula Film Festival, ediția 2019

Câștigătorii premiilor oferite în cele patru secțiuni competiționale au fost anunțați în cadrul Galei de Decernare a Premiilor Dracula Film Festival, ediția a VII-a, 2019.

Gala a avut loc sâmbătă, 19 octombrie, de la ora 19.00, la Centrul Cultural Reduta din Brașov.

 

Dracula Trophy 2019 a revenit lungmetrajului sloven „THE CURSE OF VALBURGA”, regizat de Tomaž Gorkič.

Filmul este o comedie neagră despre doi pungaşi de duzină ce au un plan de a escroca turiştii străini prin organizarea unui tur într-un imobil părăsit, pentru care inventează poveşti adecvate profilului vizitatorilor (satanişti suedezi în căutare de relicve, francezi la vânătoare de vampiri, ş.a.m.d.). Doar că ceea ce se ascunde în subsolul casei nu e o fabulaţie ci o… monstruozitate.

Link trailer: https://www.youtube.com/watch?v=i10l9_rdx5s

Juriul a fost format din Anders Banke, președintele juriului (Suedia, producător & regizor), Julian Richards (Anglia, producător & regizor) și Ivan Zuccon (Italia, producător & regizor).

Motivația juriului:

O comedie nihilistă și ‘incorectă politic’, aparținând genului Splatter Horror, plină de umor ireverent. Creșterea exponențială a numărului de victime este susținută de efectele gore și de ambientul vizual, ambele foarte bine realizate. Prin acest film, Slovenia își găsește în sfârșit locul pe harta cinematografiei de gen.”

 

LAMBERTO BAVA, invitatul special al festivalului, prezent la Braşov pentru proiecţia filmului „Demoni” (Italia, 1985), a primit trofeul onorific Count Dracula.

Lamberto Bava (n. Roma, Italia, 3 aprilie 1944) a debutat la 20 de ani ca asistent de regie al celebrului său tată, Mario ‘A Bay of Blood’ Bava, pe platourile de la “Planet of the Vampires” (1966), iar ca scenarist în 1975 cu Thriller-ul lui Ruggero Deodato, “Waves of Lust”. Datorită părintelui Mario (prin colaborarea de la “Shock”, din ’77), a intrat în cercul regizorilor specializaţti în Horror-uri odată cu “Macabre” din 1980, film realizat în baza poveştii şi scenariului lui Pupi Avati.1

 

Trofeul Vladutz” pentru cel mai bun scurtmetraj românesc a fost acordat filmului „Cronochinezia sau Cazul tânărului săritor în timp” (România, 2018), în regia lui Radu Bărbulescu. Câștigătorul a fost desemnat prin votul publicului.

 

Trofeul „Little Dracula”, pentru cel mai bun scurtmetraj internaţional a plecat în Ungaria, fiind acordat producţiei „The Thrilling Tales of Dreadful Draco and His Frightful Friends”, în regia lui Bálint Kelen. Câștigătorul a fost desemnat prin votul publicului.

 

Trofeul „Dracula Digital” şi premiul în valoare de 500 de euro acordat tinerilor cu vârsta între 16 și 29 de ani, a fost câştigat de scurtmetrajul „Iron Thorns”, film realizat cu telefonul mobil de Fira-Mladinescu Tudor (18 ani, elev în clasa a XII-a la Colegiul Național Bănățean din Timișoara), Momir Iasmina (17 ani, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național Bănățean din Timișoara) și Luca Dragu (16 ani, elev în clasa a XI-a la Liceul Teoretic Nikolaus Lenau din Timișoara).

Cuvintele cheie ale competiţiei Dracula Digital din acest an fiind „Android”, „Gotic” şi „Urme”.

Filmul realizat cu telefonul mobil la Brașov se poate vedea aici: https://www.youtube.com/watch?v=T3X74_Puu4c

Juriul Dracula Digital a fost format din Gabriel Bălănescu , președintele juriului (fotograf, antropolog), Eugen Neagu (actor) și Ștefan Iancu (actor).

Seara de Gală Dracula Film Festival s-a încheiat cu proiecția, în avanpremieră națională, a filmului “The Lighthouse/Farul” (SUA, 2019), în regia lui Robert Eggers (The Witch), cu Willem Dafoe și Robert Pattinson în rolurile principale.

Filmul s-a văzut prima dată în acest an la festivalul de film de la Cannes, unde a și câștigat premiul Federației Internaționale a Criticilor de Film, FIPRESCI.

Leave a Reply

X