Skip to main content
DUMINICĂ, 29 OCTOMBRIE, ORA 20:00
N-15 / Nerecomandat sub 15 ani

AVANPREMIERĂ NAȚIONALĂ

Gen: Horror
Durata: 1h39 min.

Preț bilet: 10 lei

Un horror cu teme familiare pentru copiii din orice diasporă

„Răul din interior” („It Lives Inside”), care se va lansa în cinematografele de la noi pe 3 noiembrie, dar va beneficia de o proiecţie specială în cadrul Dracula Film Festival, pe 29 octombrie, reprezintă debutul regizoral în lungmetraj al lui Bishal Dutta și pare a fi unul de mare succes mai ales pentru felul original în care îmbină genul horror cu critica socială, dilemele care-i bântuie pe copiii de imigranți, în acest caz indieni, și lupta care se dă în interiorul lor între a-și crea o nouă identitate și a nu-și renega în totalitate cultura din care provin. Temele se vor simți familiare pentru toți copiii din orice diasporă.

Pe măsură ce Samidha (Megan Suri), o adolescentă indiano-americană, a crescut, ea s-a distanțat tot mai mult de tot ceea ce ar putea să-i dezvăluie identitatea culturală. Pentru colegii ei, ea își spune Sam, evită să vorbească hindi și a avut o ruptură misterioasă cu Tamira (Mohana Krishnan), o colegă de clasă indiano-americană care îi era cea mai bună prietenă. Când are o ieșire nervoasă la adresa Tamirei, ea dezlănțuie fără să vrea un monstru rupt din folclorul hindus.

Ca film de groază, bazat pe scenele de suspans care te iau prin surprindere și te fac să tresari de pe scaunul din sala de cinema, „It Lives Inside” funcționează foarte bine. În plus, temele mai grele legate de rasismul internalizat și de experiența imigrantului vor declanșa în mintea fiecărui spectator tot felul de dileme și dezbateri. La final, e posibil să ajungi să te întrebi ce e mai înfricoșător – monstrul supranatural din film sau ideea de acceptare culturală a sinelui.

Lansat de Neon pe 22 septembrie 2023, “Răul din interior”/ „It Lives Inside” promite să fie unul dintre titlurile de referință a genului Horror din acest an, cu o atmosferă înspăimântătoare, efecte vizuale captivante și o interpretare impresionantă.

GALERIE FOTO - VIDEO
X