Aparent, “Fornacis” este un road-movie romantic bizar, meditativ şi visceral, în care o tânără îndoliată însoţită de o urnă călătoreşte fără ţintă la volanul decapotabilei sale vintage, alegând mai degrabă să înfrunte temerile induse de necunoscut şi de solitudine decât să reziste asaltului unui trecut dureros în care fericirea îşi vede sensul diluat de suferinţă şi regrete iar lipsa dragostei şi a pasiunii devine un stigmat ce tinde să ajungă cangrenă… o necroză afectivă.
În substanţa sa însă, prin succesiunea de şapte tablouri/capitole tematice, „Fornacis” oferă o experienţă cu puternic impact psihologic al unei incursiuni artistice contemporane pe tărâmul dintre lumi în care, prin intermediul percepţiilor Anyei, trecutul şi prezentul, realitatea şi fantezia, organicul şi mineralul, toate se întretaie pentru a se contopi într-un univers amalgamat pluridimensional creat de Aurélia Mengin în baza sinesteziei atât de dragă unor artişti precum Kandinsky sau Marcel Duchamp.