Masterclass Lamberto Bava, Ziua Ion Popescu-Gopo, Workshopuri Dracula Digital și Parada Zombie, evenimente speciale din cadrul Dracula Film Festival 2019
O serie de evenimente speciale au loc în cadrul Dracula Film Festival, evenimente care completează cele 4 secțiuni competiționale ale festivalului (competiția de lungmetraj, scurtmetraj internațional, scurtmetraj românesc și Dracula Digital).
Cineastul şi producătorul Lamberto Bava (n. Italia, 3 aprilie 1944), o legendă a cinematografiei horror contemporane, este invitatul special al ediţiei cu numărul VII al Festivalului de Film Dracula. În cadrul ceremoniei de decernare a premiilor Dracula Film Festival, de sâmbătă seara, 19 octombrie, Lamberto Bava va primi ordinul Cavaler Dracula, distincția onorifică a festivalului, tradiție începută acum 2 ani, cu trofeul înmânat actorului Armand Assante și apoi maestrului în F/X Sergio Stivaletti.
De patru decenii, Lamberto Bava, reprezintă o referinţă esenţială la care se raportează mai tinerii realizatori de filme de gen, întrucât el se constituie în puntea dintre generaţia Argento-Fulci-Bava Sr. şi cea a milenialilor doritori să continue tradiţia Euro – Horror-ului. Sâmbătă, 19 octombrie, se va proiecta filmul său de referință, „Dèmoni” (Italia, 1985), după care va urma un Masterclass în care maestro Lamberto Bava va povesti din secretele meseriei și alte lucruri fanstastice.
Printre invitații festivalului, îi mai amintim pe Anders Banke (Suedia) care este producător (“Shelley”, drama horror al lui Ali ‘Border’ Abbasi, cu Cosmina Stratan în rolul mamei surogat) şi regizor (serialul “Chernobyl: Zone of Exclusion”). Anders este președintele juriului de lungmetraje iar filmul său “Frostbitten” va fi proiectat, duminică, 20 octombrie la Cinemateca Patria, fiind urmat de un Q&A.
Julian Richards, câştigător anul acesta al premiului pentru cel mai bun regizor la Fantasporto (Portugalia), vine la Brașov în calitate de membru al juriului de lungmetraje. Cel mai recent film al său, “Reborn”, va putea fi vizionat în cadrul Dracula Film Festival, în afara competiției, ca prefaţă la sesiunea de Q&A.
Un al eveniment special în cadru Dracula Film Festival este Ziua Ion Popescu-Gopo care are loc sâmbătă, 19 octombrie, la Cinemateca Patria din Brașov, iar intrarea este liberă.
În acest an se împlinesc 30 de ani de la moartea marelui cineast român, Ion Popescu-Gopo.
Spirit inovator şi nonconformist, Gopo a încercat întotdeauna să depăşească barierele tehnice şi modelele epocii, străduindu-se să fie un pionier în tot ce a întreprins. „Omuleţul lui Gopo” sau, mai simplu, „omuleţul”, este personajul nud şi schiţat din câteva linii, care interpretează însă atât de complex problemele lumii contemporane. Primul său succes, Marele Premiu (Palme d’Or) la Cannes (1957) cu Scurtă istorie, a fost şi cel mai mare. În paralel cu filmele sale de animaţie, Gopo abordează înca din anul 1956 şi filmul cu actori. A fost atât scenarist, cât şi regizor, încercând să realizeze filme cu mult deasupra mijloacelor tehnice şi materiale existente în epocă. La Cinemateca Patria din Brașov se vor proiecta 4 filme marcante din cariera lui Ion Popescu-Gopo: Pași spre lună (1964), Povestea Dragostei (1976), Comedie fantastică (1975) și Maria, Mirabela (1981). Medeea Marinescu care a jucat la vârsta de 7 ani rolul Mirabelei, va fi invitata specială a acestei secțiuni.
Pentru secțiunea destinată tinerilor debutanți, Dracula Digital, unde aceștia trebuie să realizeze la Brașov un film de scurtmetraj cu telefonul mobil, sunt înscrise 11 echipe, 7 din România și 4 din afara țării (2 echipe din Franța, 1 echipă din Croația și o echipă mixtă Italia-Japonia). Din fiecare echipă fac parte 3 persoane. Juriul acestei secțiuni este format din Gabriel Bălănescu (antropolog, fotograf), Ștefan Iancu (actor, „Un pas în urma serafimilor”) și Eugen Neagu (actor, „Rabbia furiosa”). Jurații vor susține 2 workshopuri, unul despre fotografie și unul despre actorie. Pe lângă echipele Dracula Digital, la aceste workshopuri poate participa orice doritor, intrarea fiind liberă.
Parada Zombie (Zombie Walk) va aduce în centrul brașovului „morții vii” care vor mărșălui pe principalele străzi pietonale din oraș. Vineri seara, pe 18 octombrie, pregătiți-vă să fiți asaltați de oameni induși în stări catatonice, asemănătoare morții. Oameni ce vin, la strigătul lui Dracula, din mijlocul pământului. Cine va îndrăzni oare să se alăture paradei Zombie Walk?
Pentru buna desfășurare a evenimentului, Raluca Brescan, make-up artist profesionist, va pregăti hoardele de zombie care vor mărșălui prin centrul Brașovului.
Dracula Film Festival debutează miercuri, 16 octombrie, cu proiecția în avanpremieră națională, ”Zombieland: Rundă Dublă” (SUA, 2019). Alte 2 filme se văd în avanpremieră la festivalul de la Brașov: The Lighthouse (SUA, 2019), cu Willem Dafoe și Robert Pattinson, în regia lui Robert Eggers , film ce a câștigat premiul Federației Internaționale a Criticilor de Film, FIPRESCI, la festivalul de film de la Cannes din acest an și Familia Addams 3D (SUA, 2019).