JURIU LUNGMETRAJE

Preşedinte

Chris Orgelt

Belgia

Program manager Brussels International Fantastic Film Festival

Master în Științele Comunicării, Chris Orgelt este un veteran membru al echipei de management al prestigiosului festival de filme Fantasy, Thriller și Science-Fiction de la Bruxelles, BIFFF, unul dintre cele mai importante evenimente de gen din întreaga lume, în care a fost cooptat încă din 1992.

Membru

Aurélia Mengin

Franţa

Cineastă

Fondatoare și directoare a festivalului Même Pas Peur, The Reunion International Fantastic Film Festival, Aurélia Mengin este o prezență constantă ca realizatoare de scurt și lungmetraje în selecția unor festivaluri precum cel de la Cannes, Girona, Bogota sau Houston. Filmul sau Fornacis, nominalizat în 2018 la Dracula Trophy la DIFF, a câștigat ulterior nu mai puțin de 5 premii importante în Europa și ambele Americi pentru regie, imagine, montaj, interpretare și cel mai bun film.

Membru

Dorian Boguță

România

Actor, regizor

Câștigător al premiului Vladutz Trophy la Dracula IFF în 2014 pentru scurtmetrajul său Kazimir, Dorian Boguță este unul dintre cei mai populari actori (Două lozuri, Zavera, Francesca), producători (Love Building) și realizatori de film români (Urma), nominalizat și premiat în numeroase festivaluri (Namur, TIFF, Cottbus, Gopo etc). Co-fondator alături de Alexandru Papadopol și Dragoș Bucur a școlii actoriedefilm.ro.

JURIU SCURTMETRAJE

Sorina-Adina Vazelina

România

O pătrime designer grafic cu ascendent în ilustrator, deținătoare de centură kaki în bandă desenată. Realizează mâzgăleli profesioniste aproape frecvent pentru Scena9 și Decât o Revistă.

Paul Mureșan

România

Este un animator obsedat de animația clasică pe hârtie. În proiectele sale încearcă să vorbească necenzurat despre introspecție. În 2014, scurtmetrajul său “Pui de somn” a fost desemnat cel mai bun film românesc la Anim’est și doi ani mai târziu, la același festival, Paul a câștigat un premiu pentru animația “Mamă, tată, trebuie să vă spun ceva”.

Alexandru Lamba

România

Este scriitor de SF, editor al revistei online „Galaxia 42” și fost redactor șef al revistei online „Gazeta SF”. Ca autor, a publicat printre altele premiatele romane “Sub steaua infraroșie” și “Arhitecții speranței”, precum și volumul de proză scurtă “Singurătatea singularității”. În 2016 a primit premiul de încurajare Chrysalis al European Science Fiction Society, ESFS.

JURIU DRACULA DIGITAL

Preşedinte

Gabriel Bălănescu

România

Antropolog, fotograf

Gabriel a părăsit România imediat după căderea cortinei de fier. Viața sa și calea socială s-au dezvoltat în America de Nord și Europa, după ce a studiat antropologia și sociologia până la un nivel de doctorat și cu un MBA în marketing. Gabriel învață acum abilitățile de parenting care se împletesc cu pasiunea sa pentru fotografie și un impuls profund pentru a evolua spiritual. Este membru al juriului secțiunii Dracula Digital din 2018.

Membru

Ștefan Iancu

România

Actor

Născut pe 26 decembrie 1997, Ştefan Iancu a interpretat roluri în peste zece producţii româneşti şi străine, lungmetraje şi filme de televiziune. A făcut parte din distribuţia unor filme precum Kyra Kyralina  de Dan Piţa, Walking with the enemy de Mark Schmidt şi Amintiri din epoca de aur, proiect de Cristian Mungiu. A împărţit, la vârsta de cinci ani, platoul de filmare cu Keira Knightley şi câţiva ani mai târziu, cu Steven Seagal. În 2018, a primit Premiul Gopo pentru „Tânără speranţă”,  pentru rolul din Un pas în urma serafimilor. Joaca actualmente în serialul TV Vlad.

Membru

Anghel Damian

România

Actor, scenarist și regizor

A debutat ca actor în scurtmetraje, cărora le-au urmat colaborarea din serialul TV Îngeri pierduți și lungmetrajul Roxanne regizat de Vali Hotea, în care a avut un rol secundar. A fost distins cu Premiul pentru Cel mai bun actor de comedie la Gala teatrală HOP. Din 2014, a început să scrie scenarii de teatru și film, prima producție de lungmetraj după scenariul său fiind animația Călătoria fantastică a Maronei, 2019, regia Anca Damian. Din 2017 este actor al Teatrului de Comedie din București. Primul său scurtmetraj, Michelangelo, a avut premiera în 2018 la TIFF, unde a câștigat Premiul Special al Juriului. Celed este cel de-al doilea scurtmetraj regizat de el, distins cu Premiul Special al Juriului la TIFF. Din 2019, Anghel Damian este principalul scenarist al serialului pentru televiziune Vlad.